Invitatii Altfel

Invitaţiile de nuntă poartă cu ele o istorie ce se întinde peste câteva secole, evoluând, aşa cum este şi normal, odată cu progresul economic şi industrial, ajungând în forma pe care o cunoaştem astăzi.

Se crede că primele apariţii ale aşa–numitelor invitaţii de nuntă au fost evidenţiate sub forma unor picturi rupestre, abstracte. Cu toate că formele rudimentare sunt considerate a fi începuturi ale invitaţiilor de nuntă, istoria ulterioară a acestora este şi mai captivantă.

În era de dinaintea apariţei presei Gutenberg, invitaţiile de nuntă se transmiteau prin viu grai, de crainicii vremii. Astfel, anunţul privind uniunea dintre două persoane era făcut în piaţa publică, iar toţi cei ce auzeau vestea erau consideraţi invitaţi. În spatele acestei abordări stă faptul că marea majoritate a oamenilor ce trăiau în acele vremuri nu erau învăţaţi, nu ştiau a scrie sau a citi. Singurii învăţaţi în perioada Evului Mediu erau călugării, ce stăpâneau caligrafia, astfel încât cu timpul ei au devenit principalii „furnizori” de invitaţii de nuntă pentru familiile nobiliare. Scrierea acestor invitaţii era considerată o adevărată artă, în primul rând datorită ariei restrânse de specialişti, cât şi datorită modului de scriere: pe o hârtie absorbantă, cu peniţă. De altfel, tot familiile nobiliare apelau şi la excentricităţi, astfel încât alegeau, deseori, ca blazonul familiei să fie pecetluit în ceară.

Până spre secolele XVI – XVII şi început de secol XVII, s-a recurs la alte modalităţi de a crea invitaţii de nuntă. Spre exemplu, erau utilizate şi alte metode de a „trimite” o invitaţie. La indieni, semnalele cu fum şi incripţiile în scoarţă de mesteacăn vesteau faptul că o nouă căsătorie va avea loc.

Apariţia presei Gutenberg, din 1447, a facilitat cu mult timpul de livrare al unor invitaţii, deoarece în vremea când acestea erau caligrafiate de călugării învăţaţi dura chiar şi câteva săptămâni bune până la finalizare. Presa Gutenberg era şi ea însă destul de rudimentară, invitaţiile produse având o calitate slabă, însă ceea ce le făcea mult mai căutate era faptul că preţul redus era accesibil unei mase mai mari de oameni. Printate pe hârtie absorbantă, cu un aspect uşor poros, aceste invitaţii erau lucrate pe plăcuţe de cupru gravate cu textul în oglindă, ce erau ulterior îmbibate în cerneală. Apoi, prin aplicarea hârtiei absorbante peste plăcuţele de cupru şi prin presare, textul se imprima. Astfel, numărul invitaţilor la nuntă era mai redus decât în vremea oratoriei, realizându-se o uşoară selecţie a persoanelor participante la eveniment.

Spre 1600, ziarele au devenit o formă din ce în ce mai utilizată pentru a anunţa viitoarele ceremonii de uniune ale cuplurilor, tradiţie care s-a păstrat până spre secolul al XVII-lea. După 1800 s–a trecut la folosirea hârtiei din fibre de bumbac pe post de suport pentru text, iar revoluţia industrială din perioada 1800-1900 a schimbat totul, inclusiv în tehnica de producere a invitaţiilor, cu toate că modul de expediere rămăsese rudimentar. Pentru o lungă perioadă de timp, încă de la începuturile scrierii invitaţiilor de către călugări, acestea erau livrate de călăreţi, lucru care nu s–a schimbat decât spre sfârşitul secolului al XIX-lea, iar cum livrarea era deficitară şi călăreţul avea de înfruntat uneori şi intemperii, în vremea respectivă se foloseau plicuri duble pentru invitaţii, astfel încât acestea să fie prezentate într-o manieră corespunzătoare destinatarului.

Deja vorbind de secolul al XIX-lea ne referim la o nouă eră şi pentru invitaţiile de nuntă. În această perioadă s-a realizat şi trecerea spre corespondenţa prin poştă, în accepţiunile cunoscute şi astăzi, în sens larg. Tehnicile de producere erau şi ele mult mai finisate, odată cu dezvoltarea industriei, astfel încât invitaţiile deveniseră accesibile chiar şi pentru clasa de mijloc. Acest lucru a produs în timp mici neplăceri, întrucât în perioada 1900-1925 aproximativ toate invitaţiile de nuntă urmăreau acelaşi model, inclusiv în ceea ce priveşte textul propriu-zis care anunţa într-o notă formală uniunea a doi oameni îndrăgostiţi.

După Al doilea Război Mondial, tocmai din cauza lipsei de unicitate a textului invitaţiilor de nuntă, Emily Post, o celebră autoare de origine americană a redactat un ghid de etichetă şi comportament adecvat, semnalând faptul că este nevoie ca fiecare persoană să respecte anumite reguli în privinţa redactării invitaţiilor de nuntă. Spre exemplu, conform volumului scris de autoare, formulările de tipul „aveţi plăcerea” nu îşi au locul în textul într-o invitaţie, ci ar trebui folosit cu stricteţe cuvântul „onoarea”. De altfel, în prezent există un site care-i poartă numele, The Emily Post Institute, ce are o rubrică specială destinată nunţilor şi etichetei pentru un astfel de eveniment de importanţă majoră. Site-ul îşi propune acum să prezinte eticheta lumii moderne, funcţionând asemeni unui ghid al comportării civilizate în societate.

Invitaţiile de nuntă au suferit multe transformări de–a lungul timpului, până să ajungă în forma, culoarea, modul în care le ştim noi. În prezent, tot mai populare sunt modelele de invitaţii inedite, personalizate astfel încât să arate unicitatea evenimentului, deşi de multe ori se respectă modelul tradiţional al secolului trecut. Încetul cu încetul intră pe piaţă şi modelele digitale pentru invitaţii, mult mai uşor de transmis celor aflaţi departe.

Invitaţiile de nuntă în format fizic rămân totuşi o piesă statement şi denotă respect faţă de cei dragi, dar şi faţă de importanţa acordată evenimentului de neuitat ce urmează a fi trăi în doi. Calitatea materialelor folosite, coperta specială mată sau sidefată și invitațiile handmade sunt parte a unei noi tehnologii de producție incomparabilă cu vremurile demult apuse, invitațiile de nuntă căpătând un aspect deosebit, surprinzător. Ceea ce le face și mai frumoase în acest moment este faptul că deși au o importanță deosebită acum, acestea vor deveni, peste ani, o părticică din istoria invitațiilor de nuntă.