Te mariti anul acesta? Alege flori mov și contur galben pentru papetăria de nuntă
Tipărituri pentru nuntă din setul complet de papetărie Apus printre ramuri personalizat
Vine nunta și știm la ce se rezumă toată această perioadă. Încărcați de fericire, dar și de emoții, știm că alegerile vor continua să apară până în ziua nunții. Tocmai de aceea vă oferim o mână de ajutor ca să scăpați din timp de grijă.
Ne grăbim, ne grăbim, ne grăbim,
Timpul nu îl irosim
Pentru că preţuim timpul dumneavoastră, toată colaborarea are loc de la distanţă, prim e-mail. Astfel am procedat şi pentru setul complet de papetărie pentru nuntă Apus printre ramuri. Modelul a fost uşor modificat pentru a se potrivi decorului şi aranjamenteor florale, iar florile roz din modelul grafic de bază au fost înlocuite cu MOV. Lila, de fapt, o nuanță potrivită întocmai modelului, culorile fiind inspirate din natură și frumos armonizate.

Modelul este realizat dintr-o copertă cu statură și cu un aspect ușor sidefat. Dacă meniurile vin pliate în forma clasică, numerele de masă s-au diferențiat de această dată. Deși modelul grafic este practic același cu restul setului personalizat, iar numerele de masă vin și ele pliate, pentru a fi amplasate direct în aranjamentul floral acestea au fost completate cu băț. Numere de masă pe băț sunt utile, mai ales în cazul în care mesele sunt dispersate pe întreaga suprafață a sălii de evenimente. Amplasate pe băț, direct în aranjamentul floral, acestea vor fi vizibile de la mare distanță.

Place cardurile se bucură doar de ajustări la nivel de model grafic, celelalte caracteristici fiind păstrate. Pentru un plus de siguranță în rolul pe care acestea îl au de îndeplinit, respectiv pentru a servi pe post de plicuri pentru bani, acestea au un buzunar interior lipit la ambele capete.
Calitate și culori
Un decor perfect, un design grafic de efect creionat de elemente de papetărie simple și speciale. Calitatea produselor noastre este superioară, astfel că folosim doar coperți rigide, cu aspect sidefat pentru comenzi. Dacă modelul pe care îl doriți dumneavoastră este păstrat într-o manieră standard sau personalizat, noi mizăm pe calitate.
Culorile. Nesfârșite nuanțe, pentru povești fără de sfârșit.
Pentru a avea parte de un decor ideal, nuanțele seturilor de papetărie pot fi adaptate și ajustate. Este important ca atenția dumneavoastră pentru eveniment să se reflecte în toate aspectele, inclusiv cel al tipăriturilor pentru mesele invitaților.
Și dacă deja v-ați creionat în minte modelul final personalizat, vă putem trimite o mostră gratuită pentru a vă convinge de calitatea materialelor.
- Invitația de botez Lacul lebedor: o alegere de poveste pentru micuța ta prințesă - 23 ianuarie 2024
- Cum să creezi o invitație unică din invitatia de nunta Belsug de toamna pentru evenimente speciale 2in1: nuntă și botez - 16 ianuarie 2024
- Descoperă cum poți transforma o nuntă la cramă într-un decor de vis cu setul complet de papetărie pentru nuntă Podgorie - 22 noiembrie 2023
