Evenimente distinse, cu aer și aspect de primăvară

Sezonul cald vine întotdeauna la pachet cu multă bucurie, iar renașterea naturii după o iarnă lungă și pe alocuri anevoioasă face deliciul păsărilor cerului, anunțând parcă voioșia ce cuprinde în curând întreg pământul – venirea Primăverii.

Se poate ca voi să fiți cuplul care a așteptat cu atâta nerăbdare sărbătorile de iarnă pentru a-i anunța pe cei dragi că odată ce-nvie natura sunt așteptați să petreacă cu mic, cu mare, la cel mai fericit eveniment din viața voastră: nunta.

Doriți ca evenimentul să fie păstrat ca o amintire a acestui sezon și poate pentru voi vremea bună din termometre înseamnă totul de când v-ați cunoscut? Nu este timp de stat pe gânduri, căci avem o soluție potrivită întocmai pentru voi, respectiv invitația de nuntă Primăvara și setul complet de papetărie Primăvara, cu un model coordonat invitației de nuntă.

Seturi complete de papetarie pentru nunta
Set complet de papetarie pentru nunta Primavara

Modelul setului are ca simbol principal o ramură de cireș înflorit, iar fundalul preponderent roz prezintă un model grafic tip dantelă ce completează designul.

Elementul principal al setului complet de papetărie pentru nuntă Primăvara este însă reprezentat de invitația de nuntă. Realizată dintr-o copertă specială sidefată ce se pliază în trei, invitația vine însoțită de un sistem de prindere tip fundiță din șnur argintiu, inițialele mirilor fiind frumos așezate și brodate în partea stângă a copertei.

Invitatii nunta personalizate
Coperta invitatie nunta Primavara

În interior, invitația prezintă textul invitației centrat, inițialele mirilor în partea superioară și datele de confirmare a prezenței invitaților în partea inferioară a copertei.

Invitatii nunta personalizate
Interior invitatie nunta Primavara pliabila in trei parti

Pe spate, invitația prezintă o bulină albă concepută special pentru a fi trecut numele destinatarului, respectiv numele persoanei pe care doriți să o aveți alături de voi în cea mai fericită zi.

Dimensiunile invitației, atunci când este pliată, sunt de aproximativ 9,5 x 20 cm, iar atunci când este desfășurată, de aproximativ 20 x 28,5 cm.

Modelul setului complet alcătuit din invitația de nuntă Primăvara, meniu, număr de masă și place card. Foarte ușor de integrat în decorul evenimentelor cu tematică primăvară sau desfășurate în acest sezon, sau în cele cu tematică asiatică.

Modelul poate fi însă adaptat pentru a îndeplini toate dorințele și așteptările dumneavoastră, paleta coloristică sau alte detalii fiind foarte ușor de modificat la cerere.

Set complet de papetărie nuntă Mandala – model standard și personalizat

Simbolism, misticism, căi de descoperire și redescoperire a sinelui, spiritualitate și… toate se rezumă când vine vorba despre dragoste numai la DOI. Dacă pregătirile pentru nuntă au ajuns în stadiul de „trebuie să comandăm invitațiile” și sunteți nerăbdători în așteptarea momentului cel mare, însă vă doriți un model de invitație atipic și modern, dar foarte simplu, un astfel de exemplu poate fi potrivit pentru dumneavoastră: setul complet de papetărie pentru nuntă Mandala.

Set complet de papetarie pentru nunta Mandala
Set complet de papetarie pentru nunta Mandala

Setul complet de papetărie pentru nuntă Mandala este conceput în jurul simbolului mandala evidențiat de o cromatică intensă, respectiv nuanțe de albastru închis și culori vibrante, solare, orange.

Realizat din materiale premium, de cea mai bună calitate, setul este alcătuit din: invitație de nuntă Mandala, meniu, număr de masă și place card, modelul în esență simplist fiind foarte ușor de integrat în tematica și decorul oricărui eveniment.

Modelul grafic face referire la o floare stilizată de lotus, fundalul fiind unul realizat în degrade, având ca punct de pornire o nuanță închisă de albastru, spre bleumarin.

Elementul central al setului este reprezentat de invitația de nuntă Mandala, ce este realizată pe o copertă specială sidefată printată față-verso și prezintă o etichetă cu datele de confirmare ce este prinsă cu o fundiță aurie.

Invitatii de nunta personalizate
Coperta invitatie de nunta Mandala cu snur auriu

Invitația, cu dimensiunile de aproximativ 14 x 14 cm, vine însoțită de un plic special sidefat de culoare crem, complimentând modelul grafic al acesteia.

Invitatii de nunta personalizate
Invitatie de nunta Mandala cu eticheta pentru confirmarea prezentei

Modelul invitației de nunta, dar și a setului complet de papetărie coordonat acesteia poate fi însă ușor modificat astfel încât să corespundă preferințelor dumneavoastră.

Un exemplu în acest sens este personalizarea la nivel cromatic a meniurilor si a numerelor de masă Mandala, realizate în nuanțe de crem și orange.

Seturi complete de papetarie pentru nunta
Meniuri si numere de masa Mandala personalizate in nuante de crem si orange