Invitații de nuntă personalizate – Atena pliabilă, cu grafică stilizată a unor clădiri emblematice

O zi nemaipomenită, mult aşteptată şi atât de frumos pregătită, în care toată imaginaţia, tot sufletul şi toată atenţia v-au ghidat alegerile pentru marea zi. Poate ați ales de foarte mult timp deja verighetele, sala de evenimente, iar dacă momentul în care trebuie să spuneți cel mai horătât „Da!” din viața voastră se apropie cu pași repezi, numaidecât trebuie să alegeți și modul în care vă doriți să arate invitațiile de nuntă.

Dacă ați aruncat deja un ochi peste modelele invitațiilor de nuntă, dar vă doriți ca cei dragi să aibă parte de o surpriză, puteți alege să personalizați invitațiile de nuntă. Un astfel de exemplu este cel al personalizării invitației de nuntă Atena. Modelul de bază este realizat dintr-o copertă specială printată față-verso, iar pentru accesorizare este folosită o fundiță din satin de culoarea untului.

Invitatie de nunta Atena personalizata

În varianta personalizată a invitației avem parte de o copertă specială ce se pliază în două, invitația fiind una pătrată. Coperta invitației a suferit cele mai multe modificări. Modelul grafic de bază, cu frunze de laur care încadrează numele mirilor și data evenimentului este păstrat, însă fraza-motto din partea de jos a paginii a fost înlocuită.

Călătoria noastră abia acum începe cu adevărat…
[…]
Vă invităm să ne fiți alături în cea mai frumoasă zi a acestui drum ca viitoare familie.

La interior, invitația de nuntă este într-adevăr deosebită. În partea stângă a copertei aceasta prezintă două clădiri emblematice în varianta stilizată ale orașelor de referință pentru cei doi miri, Praga și Sighișoara. Totodată, cele două imagini cu orașele sunt încadrate de frunze de laur, lucru regăsit și în partea dreaptă a invitației, unde este prezent și textul.

Pentru a desăvârși imaginea creată asupra invitației, aceasta prezintă un sistem de prindere tip fundiță din panglică de satin de culoare ivoire, ușor untoasă.

Totodată, fericitul cuplu a optat și pentru plicuri speciale pentru aceste invitații, de dragul tradiției atât de vechi de secole de a împărți invitațiile de nuntă către cei dragi într-un plic.

Invitatie de nunta Atena personalizata – invitatie patrata, pliabila, cu motto si cladiri stilizate la interior

Aducând în discuție și detalii puțin mai tehnice, dimensiunea invitației, atunci când este pliată, este de aproximativ 14 x 14 cm.

Modelul personalizat a reușit să strângă reacții pline de entuziasm, întocmai așa cum sperau și mirii. Puteți face același lucru și dumneavoastră, dacă alegeți să vă puneți amprenta personalizând modelele standard ale invitațiilor de nuntă existente pe site.

Invitație nuntă Grădina mediteraneană personalizată

În lumina din ce în ce mai plină de viaţă a Soarelui care cu a sa căldură mângâie câmpiile şi florile, culorile vii capătă şi mai multă importanţă şi devin mai frumoase, mai interesante. Cu o preferinţă aparte pentru verdele crud al primelor fire de iarbă, unele cupluri preferă să modifice la nivel cromatic modelul papetăriei alese.

Invitaţia de nuntă Grădina mediteraneană a fost personalizată la cerere astfel încât coperta folosită ca materie primă a fost înlocuită, iar culorile alese au fost ajustate astfel încât să fie mai intense și contrastul să fie mult mai mare.

Invitatii de nunta personalizate
Invitatie de nunta Gradina mediteraneana personalizata

Ca dimensiuni și accesorii utilizate, invitația păstrează caracteristicile modelului de bază. Dimensiunile finale ale invitației, atunci când este pliată, sunt de aproximativ 14 x 14 cm, iar ca accesoriu de prindere este utilizată o panglică din organza de culoare albă.

Coperta invitației prezintă un model grafic cu plante specifice zonei mediteranene care încadrează sus și jos numele mirilor.

La interior, invitația prezintă un chenar cu același tip de plante așezate în partea de sus și în partea de jos a acesteia, în partea dreaptă a copertei, cu un font simplist în aceleași nuanțe fiind inserat textul propriu-zis al invitației.

Pentru a personaliza invitația, respectiv modelul de bază, nu trebuie decât să ne comunicați preferințele dumneavoastră.

Ce alegeți? Verdele crud al firului de iarbă sau varianta clasică, domolitoare?