-
Top cele mai frumoase invitații de nuntă
Iată că finalul fiecărui sezon aduce cu sine o serie de decizii care reușesc să schimbe inclusiv statutul social al unui cuplu, mai ales dacă se aproprie cu pași repezi cel mai important moment, respectiv nunta planificată minuțios. În timp ce toamna se numără cam ultimele nunți, iar iarna se mai anunță răzleț câte un eveniment de această natură, tot aceste două sezoane pregătesc terenul pentru evenimentele din primăvară sau din vară. Așadar, sezonul rece este ideal pentru a pregăti evenimentele din sezonul cald, regulă care se aplică și invers, evenimentele din sezonul rece fiind ideal de pus la punct în sezonul cald. O invitație de nuntă trebuie să fie…
-
Invitatii de nunta strălucitoare -Eleganta simpla cu glitter
Avem o mare responsabilitate pentru a livra produsul perfect pentru mirii care își doresc cu siguranță să aibă parte de un eveniment perfect și unic, controlat până în cele mai mici detalii. Astfel, fiecare dorință de a personaliza modelul unei invitații de nuntă poate prinde contur odată ce ne faceți cunoscută cererea. Un astfel de exemplu în acest sens este oferit și de invitația de nuntă Eleganță simplă, al cărei model a stârnit interesul unui cuplu dornic să-și unească destinele, însă… nu în forma sa clasică. Astfel, modelul a fost personalizat, partea superioară a invitației reprezentată de inițialele mirilor devenind acum o copertă pentru invitație, în format landscape. Pe verso,…
-
Pregatiri de nunta sub culorile perfecte ale cerului de vara
Primele intalniri sub cerul senin de vara, primul sarut sub aceiasi nori pufosi pe care obisnuiai sa ii privesti ore in sir atunci cand erai copil si o infinitate de motive pentru care astazi esti in cautarea invitatiilor care sa te reprezinte. Nu mai are sens sa stai pe ganduri, caci noi avem solutia potrivita pentru tine! Inspirat din culorile cerului si delicatetea norilor, setul Cer de vara prezinta la nivel grafic elemente florale de culoare maro, completand paleta de culori pala si evidentiind textul prin crearea unui accent de culoare. De asemenea, setul prezinta in fundal un pattern discret, alb-albastru. Acesta este alcatuit din place card, numere de masa,…
-
Stil si eleganta pentru invitatii de nunta cu prestanta
Daca eleganta si stilul sunt cuvintele care va caracterizeaza cel si cel mai bine evenimentul, ati ajuns unde trebuie pentru accesoriile de papetarie! Mult mai sofisticata decat alte modele, invitatia de nunta Eleganta simpla creeaza cu usurinta iluzia unui basm la care sunteti invitati sa luati parte. Chenarul special, stralucitor, cu glitter, precum si modelul grafic deosebit, caracterizat prin eleganta chenarului in care sunt integrate initialele mirilor, se potriveste foarte bine la evenimentele in care se pune mare accent pe aspectul glamour, pretiozitate, simplitate si bun gust. Cu dimensiunile de aproximativ 10,5 x 15,5 cm, aceasta invitatie este acompaniata de un plic special, in acord cu designul special.…
-
Evenimente moderne, cu staif, anuntate in stil newyorkez
Luxul si eleganta nu ar trebui sa lipseasca de la cel mai important eveniment din viata de cuplu, iar fiecare petrecere cu stil si staif trebuie sa fie anuntata in exact aceleasi note debordante, pline de pretiozitate. Evenimentele cu tematica glamour ies mai bine in evidenta atunci cand sunt accentuate de folosirea unor culori puternice si deosebite pentru invitatii contrastante, elegante, la care se adauga forma unica, decupata, cu aspect de chenar, in care sunt incadrate cu un font elegant numele mirilor si datele necesare pentru intocmirea unei invitatii ca la carte, in stil newyorkez, din setul complet de papetarie pentru nunta New York. Invitatiile de nunta New York,…
-
Rustic si modern, doua inimi la fel
Traiti acum momentele cele mai sublime din viata dumneavoastra, cu emotii mii si mii, normale, firesti in aceasta perioada, ce va accelereaza bataile inimii in cel mai frumos mod posibil. Doua inimi ca una – o varianta de invitatie care rezuma exact sentimentele voastre care v-au adus in pragul acestui eveniment plin de culoare, in fata deciziei de a va uni pentru totdeauna sufletele, inimile si de a imparti acelasi nume de familie, sub acelasi acoperis. Cu un design unic si un carton special, varianta aceasta de invitatie a fost personalizata in mai multe moduri de-a lungul timpului. In general, insa, constatam o predilectie pentru aspectul cat mai rustic al…
-
Invitatiile de nunta Petrecere cu stil, personalizate
Fiecare eveniment reuseste sa iasa din anonimat intocmai prin micile detalii, iar pentru petrecerile glamour, unde cuvintele de baza sunt “eleganta” si “stil”, va prezentam un model de invitatie care poate fi caracterizat cu usurinta exact prin intermediul acestor cuvinte. Personalizand invitatiile clasice care trimit la ideea de plic, fara insa a mai folosi acest accesoriu, usurandu-va munca, am regandit modelul Petrecere cu stil, alegand o cromatica inspirata dintr-un alt set de papetarie gandit de noi, Inima ta. Urmarind aceeasi tematica luxurianta si aceleasi note glamour, conturata de linii si irizatii fine de culoare neagra realizate cu un design de inspiratie marina ce contureaza textul invitatiei, modelul prezinta…
-
O nunta in stil vintage, cu inspiratie din sanul naturii
Dragostea v-a apropiat si acum a venit momentul oportun sa va uniti destinele? Ce-ar fi daca ati face din acest eveniment un moment de care sa va amintiti cu drag o viata intreaga? Cu frumusetea adusa din natura si arta, invitatiile Shabby chic prezinta un design deosebit, care va imbogati decorul momentelor de vis cu usurinta. Simbolul central al uniunii celor doua suflete, verighetele, este si el prezent pe invitatii, alaturi de tema florala si a pasarilor. In varianta setului complet de papetarie, cu numere de masa, meniu, place card-urile cu numele invitatilor si invitatiile propriu-zise, setul completeaza o imagine de vis, un univers colorat, discret, elegant si cu…
-
Imprimeuri originale si inedite pentru o nunta reusita
Imprimeurile sunt elementele de baza in realizarea papetariei de nunta, fiind apreciate de invitati pentru grafica si culorile deosebite. Inspirate din povestea de dragoste a mirilor, din gusturile si imaginatia lor, imprimeurile sunt detalii elegante si de contrast. Tipologia imprimeurilor este vasta, iar pentru a oferi indicatii exacte cu privire la clasificare, grafica si culori, le vom enumera si nuanta prin invitatiile caracteristice. 1. Imprimeul damask se bazeaza pe combinatii de culori tari, precum: alb si negru, alb si albastru, maro,crem si alb etc. Elegant, de efect si surprinzator, damask-ul este foarte apreciat de invitati pentru formalitatea si rafinamentul sau. Frumusetea acestui imprimeu este redata de grafica usor jucausa, de nuantele de culori contrastante si de design-ul…